Stima de sine şi succesul

03.03.2015by: Radu Nicolae Cocea

 

De multe ori aud: dacă aş avea mai multă stimă de sine, aş putea să realizez mai multe. Este un concept pe care îl folosim foarte des şi aparent toată lumea crede că stima de sine ridicată este un lucru pozitiv.

 

Dar ce este stima de sine? O apreciere subiectivă despre cât de valoroşi ne auto-percepem.

 

Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă valoarea pe care ne-o atribuim singuri, în funcţie de rezultatele pe care le-am avut până atunci, de experienţele de viaţă, dar şi de mesajele pe care le-am primit de la ceilalţi, în mod explicit, de tipul: eşti bun, eşti valoros sau, dimpotrivă: nu eşti în stare de nimic, eşti un incapabil/ratat sau implicit: o privire dezaprobatoare în urma neconformarii cu aşteptările cuiva sau un “spate întors” până în momentul în care o acţiune nu afost executată “cum trebuie”.

 

La o apreciere intuitivă, o stima de sine cât mai crescută ar fi un factor pozitiv pentru o persoană. Şi, într-adevăr, şi studiile susţin parţial această afirmaţie – o stima de sine scăzută este asociată cu niveluri crescute de anxietate şi de depresie, pe când o stima de sine crescută este asociată cu o stare de bine din punct de vedere emoţional.

 

În consecinţă, au apărut şi tehnici destinate creşterii stimei de sine, îndeosebi în mediul educaţional şi în cel organizaţional:

 

  • întocmirea unei liste cu calităţile pe care o persoană le are;
  • aprecierea verbală a reuşitelor (laude);
  • întocmirea unei liste cu toate realizările din trecut;
  • afirmaţiile spuse, uneori în oglindă: sunt frumos /frumoasă, sau sunt inteligent /inteligentă.

 

Dar, dacă stima de sine este un factor atât de pozitiv, atunci de ce oare Albert Ellis a numit stima de sine ca fiind “cea mai mare patologie a bărbaţilor şi a femeilor?”

 

Şi de ce studiile au arătat că o stima de sine prea ridicată este asociată cu comportamente agresive şi cu vulnerabilitatea ridicată la critică?

 

Un motiv ar fi că cei care au o stimă de sine ridicată se percep ca fiind mai atrăgători şi mai inteligenţi decât media (ceea ce nu este reflectat şi în realitatea obiectivă, măsurată, de exemplu, prin chestionare de inteligenţă). Şi, din acest motiv, când apare un potenţial pericol la adresa imaginii lor de sine (cum ar fi o critică, un feed-back sau un eveniment negativ) în interesul de a îşi păstra o imagine de sine pozitivă, aceştia vor avea tendinţa să îşi apere în mod agresiv această imagine.

 

Cu alte cuvinte, stima de sine e un lucru bun, în principiu, însă legăm atât de mult acest concept de stimă de sine de rezultatele acţiunilor noastre, încât, în eventualitatea unui eşec, scăderea stimei de sine devine un factor perturbator pentru emoţiile noastre, pentru stilul de gândire şi pentru succes.

 

De exemplu, în urma unui rezultat pozitiv, avem tendinţa să gândim: sunt bun si ne vom simţi bine, vom fi mai productivi şi mai fericiţi. Însă, în viaţă, în mod inevitabil, apar situaţii de eşec, indiferent cât de "buni" am fi. Şi atunci pericolul este să "cântărim" valoarea noastră ca persoană plecând tocmai de la acel eşec şi să ne spunem: sunt incapabil sau chiar nu sunt în stare de nimic. Aceste etichete pe care ni le punem noi înşine scad stima de sine şi perseverenţa si sunt favorizatoare pentru creşterea stresului (auto-indus) şi deci scad şi probabilitatea să putem realiza obiectivele pe care ni le-am propus.

 

În plus, orice concluzie pe care ar trage-o cineva din reuşita sau din eşec (sunt bun sau, respectiv, sunt incapabil) ar total inutilă, pentru că un singur eveniment nu poate defini în mod real valoarea unei persoane (nici macar un sir de evenimente). Pentru că fiecare om reprezintă un potenţial şi ce nu a reuşit azi, va putea reuşi în altă zi, dacă rămâne perseverent.

 

Ca psiholog, lucrez mult cu clienţii cu acest concept de stimă de sine şi ştiu că şansele de reuşită, în orice domeniu al vieţii, scad dacă, în urma unui eşec, o persoană se va auto-eticheta, spunându-şi nu sunt în stare de nimic şi vor creşte, dacă îşi va putea spune: chiar dacă nu am reuşit azi, asta nu înseamnă că nu sunt în stare de nimic, ci pot să perseverez până când voi reuşi să ating obiectivul propus.

 

“Un paradox curios este că numai atunci când mă accept pe mine, aşa cum sunt, pot să încep să mă schimb.” Carl Rogers

 

Bibliografie:

Lilienfeld, Scott O.; Lynn, Steven Jay; Ruscio, John; Beyerstein, Barry L. 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior

Rosenberg, M.; Society and the adolescent self-image. Princeton, NJ: Princeton University Press.

 

@

formular pentru contact

Reproducerea acestui text sau orice adaptare a acestuia sunt sanctionate potrivit art.140 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.