Mitul diferentei dintre coaching si psihoterapie

17.10.2014by: Radu Nicolae Cocea


 

Am auzit de multe ori spunându-se că psihoterapia ar fi foarte diferită de coaching, mai concret, că psihoterapia se ocupă de "vindecarea traumelor", pe când coaching-ul are ca obiectiv "atingerea excelenţei".

 

Însă o scurtă analiza raţională indică faptul că:

 

  • diferenţele sunt minore şi că
  • un psihoterapeut eficient este cel mai în măsură să faciliteze succesul în cazul obiectivelor de coaching.

 

Astfel:

 

  • tehnicile propuse de coaching sunt preluate 100% din psihoterapie (fie că este vorba de psihoterapia cognitivă, fie de analiza tranzacţională, fie de cea psihoterapia centrată pe persoana a lui Carl Rogers) sau din dialogul socratic;
  • şi în psihoterapie, şi în coaching, scopul final este atingerea unei armonii între valorile şi obiectivului clientului, pe de o parte, şi atitudinile, emoţiile şi comportamentele clientului, pe de cealaltă parte;
  • accentul pus pe stabilirea obiectivelor este comun atât coaching-ului, cât şi psihoterapiei;
  • atât coaching-ul, cât şi psihoterapia presupun o alianţă între client şi coach/ psihoterapeut;
  • rolul emoţiilor în comportamentele care împiedică sau facilitează succesul este enorm, aşa cum arată cercetările din neurobiologie, deci o abordare integrativă cognitie-emotie-comportament este cea mai eficientă pentru obţinerea schimbării şi a succesului. Or, această abordare este propusă de psihoterapiile validate ştiinţific.

 

Sigur, dacă luăm în considerare concepţia învechită şi eronată conform căreia psihoterapia durează ani întregi, constând în aşezarea "pacientului" pe o canapea, lângă un terapeut semi-prezent şi formularea de plângeri despre copilărie, putem înţelege de unde a venit această concepţie greşită prinvind diferenţa substanţială dintre psihoterapie şi coaching.

 

Numai că nu mai suntem în vremea lui Freud şi astăzi eficienta psihoterapiei a devenit obiect de cercetare. Drept consecinţă, avem psihoterapii validate ştiinţific, majoritatea din spectrul psihoterapiilor cognitiv-comportamentale, unde durata medie a intervenţiei este scurtă: 10-12 şedinţe.

 

O privire prin articolele de specialitate recente indică faptul că psihoterapia nu mai are exclusiv ca obiectiv tratarea patologiilor minţii, ci inclusiv dobândirea unei stări de bine în toate domeniile vieţii umane: social, afectiv, fiziologic şi profesional.

 

Chiar şi Colegiul Psihologilor din România, în norma care stabileşte coaching-ul că una din competentele psihologilor cu drept de liberă practică, defineşte coaching-ul drept o intervenţie orientată spre "optimizare şi dezvoltare personală".

 

Toţi oamenii au în viaţă atât dificultăţi, emoţii, stres, cât şi obiective pe care doresc să le realizeze. Ceea ce îi diferenţiază însă este felul în care le gestionează, atât dificultăţile, cât şi obiectivele.

 

Acesta este criteriul principal prin care putem să ne dăm seama când este nevoie de psihoterapie şi când este nevoie de coaching: intensitatea resimţită a impasului, ca urmare a unui eveniment dificil sau ca urmare a blocajului în realizarea unui obiectiv propus (sau în "atingerea excelenţei").

 

Romanii spuneau: qui potest plus, potest et minus (cine poate mai mult, poate şi mai puţin). De exemplu, dacă un psiholog este eficient în a trata o situaţie de anxietate, cu siguranţă va fi cel mai în măsură să conducă eficient şi o şedinţă de coaching orientată spre dezvoltarea abilitaţilor de public speaking, folosind tehnici complexe - cognitive, emoţionale şi comportamentale.

 

Având aceste lucruri în minte, în momentul în care vă veţi hotărî să apelaţi la un coach, cred că argumentele de mai sus sunt suficient de convingătoare în sensul că:

 

  • un psiholog care aplica tehnici validate ştiinţific este şi cel mai potrivit coach, datorită cunoaşterii factorilor implicaţi în schimbarea comportamentului uman;
  • diferenţa dintre oportunitatea unei şedinţe de coaching şi a unei şedinţe de psihoterapie tine de intensitatea emoţiei trăite, fie că este vorba de un apariţia unui eveniment dificil, fie de blocajul în realizarea unui obiectiv;
  • atât "vindecarea unei traume", cât şi "atingerea excelenţei" sunt procese de dezvoltare umană care au puncte esenţiale în comun: modificarea emoţiilor, atitudinilor şi a comportamentelor pentru a fi în acord cu valorile clientului.

 

@

formular pentru contact

Reproducerea acestui text sau orice adaptare a acestuia sunt sanctionate potrivit art.140 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.