De ce am devenit sceptic

21.09.2011by: Radu Nicolae Cocea

Am avut mare nevoie de dezvoltare personala.

 

Atat de mare incat timp de cinci ani am fost prezent la toate cursurile, training-urile, conferintele si seminariile care eu credeam ca ma pot duce la aflarea unui raspuns: psihologie, dezvoltare personala, samanism, reiki, metoda ESPERE, teoriile metafizice ale lui Lise Bourbeau, qi gong si nu in ultimul rand, meditatii cu ingeri, chakre si campuri morfice si cuantice.

 

As spune ca am fost un adevarat dependent de dezvoltare personala. Si ca recompensa, mintea mea gasea raspunsuri la intrebari vechi, lucrurile in sfarsit aveau sens.

 

Stiam ca o durere de cap are drept cauza o cearta sau o nemultumire din acea zi. Stiam ca daca am o dorinta, trebuie sa vizualizez, degeaba actionez daca nu sunt aliniat cu dorinta mea. Stiam din cartile lui Lazarev ca in primul rand nu trebuie sa omori iubirea din tine renuntand la o relatie, oricat de toxica ar fi acea relatie. Stiam ca in fata biroului in niciun caz nu trebuie sa am un tablou cu un munte si ca chi-ul trebuie sa circule liber prin casa, altfel chi-ul blocat genereaza ghinion si alte probleme. Stiam ca sunt zodia Fecioara si ca sunt nemultumit si meticulos. Si multe alte asemenea superstitii.

 

Acum sunt sceptic in ceea ce priveste fiecare din aceste lucruri, mai putin fata de ceea ce este dovedit riguros in cadrul unui experiment controlat.

 

Doua lucruri m-au facut sa fiu sceptic: (i) disproportia eforturilor si (ii) conflictul de interese.

 

In ceea ce priveste disproportia eforturilor, suspiciunile mele au inceput in momentul in care am realizat ca cercetatorii se chinuiesc enorm sa traga niste concluzii. Pentru cele mai banale concluzii (cum ar fi simplul efect al cafelei asupra concentrarii), ei se epuizeaza cu grupuri de control, esantioane randomizate, interpretarea erorilor statistice, dupa care publica rezultatele in reviste care sunt citite de catre colegii lor, numai pentru a fi criticati de colegi si uneori sa reia studiul de la capat, in urma faptului ca isi dau seama ca cei care i-au criticat au avut dreptate.

 

De cealalta parte, a superstitiilor, concluziile se trag uluitor de usor si rapid, bazandu-se in majoritatea cazurilor pe credinte datand din evul mediu (al Europei, al Chinei sau al Japoniei) sau chiar mai vechi, atribuind valoare de adevar unei ipoteze care nu a fost niciodata testata riguros (sau cand a fost testata, a fost infirmata in mod categoric, ca de exemplu in cazul homeopatiei). In aceasta categorie, orice critica nu este cercetata ca un element avand potential de crestere, ci este dovada inexorabila a prezentei unor energii negative.

 

Asadar, acesta este primul lucru care m-a determinat sa consider ca fiind superstitii conceptele in care am investit atata timp si bani: usurinta cu care unii trag concluziile versus efortul si rigoarea celorlalti. Stiinta e imperfecta, e adevarat, pseudo-stiinta promite miracole si mai ales, explicatii, e adevarat. Desi am respect profund pentru credintele oamenilor si pentru credintele lor magice, prefer stiinta.

 

Al doilea motiv este un anumit conflict de interese, adica intre interesul de a avea un grad cat mai ridicat de control intr-o lume haotica si nemiloasa si interesul de a crede in superstitiile de care vorbeam mai sus, tocmai pentru ca ofera o aparenta de control si siguranta (unii numesc aceasta aparenta “sens”). De aici acel "cred pentru ca vreau sa cred".

 

Fiinta umana este enorm de vulnerabila in acest univers haotic. Si a fost mult mai vulnerabila in trecut. Razboaie, virusi, foamete, cataclisme, seceta, dar si insucces financiar, social, in dragoste. Este de inteles ca fiinta umana sa dezvolte mecanisme compensatorii in fata acestei vulnerabilitati enorme: superstitiile.

 

Pe langa aceste doua motive principale, disproportia de efort si conflictul de interese, sunt de mentionat si alte surse care sprijina o abordare sceptica: natura mintii umane de a vedea pattern-uri acolo unde nu exista, de a crede mai degraba decat de a cerceta, evitarea disonante cognitive.

 

Asadar inteleg acum pariul lui Pascal, care a incercat sa demonstreze matematic, utilizand probabilitatile, ca a crede este mai util decat a nu crede. Astfel, in linii mari, daca crezi in rai si raiul exista, nu pierzi nimic, dar daca nu crezi in rai si totusi raiul totusi exista, e posibil sa ajungi in iad. Prin urmare, e mai avantajos sa crezi...

 

Cu toate acestea, e mult mai linistitor sa stiu ca daca mi se intampla ceva rau, e din cauza ca exista o probabilitate creata de o multitudine de factori, unii sub controlul meu, altii in afara controlului meu, si ca acel lucru nu s-a intamplat din cauza ca “am avut o lectie de invatat”.

 

Dar ce inteleg eu prin a fi sceptic? Pentru mine inseamna ca inainte sa dau crezare unei ipoteze, oricare ar fi ea, ma suspectez in primul rand pe mine daca nu cumva ii dau crezare nu pentru ca este demonstrata foarte riguros, ci pentru ca imi este aparent de folos sa cred si pentru ca vreau sa cred.

 

De cealalta parte, o superstitie este o credinta adoptata din aceasta nevoie enorma de a crede pe care o avem ca oameni, de a ne agata de o iluzie a controlului, ca fiinte vulnerabile, dar care nu este sprijinita de nicio dovada temeinica.

 

Cu alte cuvinte, “e bine sa pastram o minte deschisa, dar nu atat de deschisa incat sa ne cada creierul din ea”.

 

Si ca sa ma intorc la cursuri, conferinte si seminarii, din experienta mea de dependent de dezvoltare personala si mai nou, de sceptic, am intocmit cateva propuneri in directia alegerii unui curs: Cum alegi cursul potrivit?

 

 

 

 

Daca aceasta informatie vi se pare utila, va invit sa va abonati la newsletter pentru a primi pe mail viitoarele articole imediat ce le public, impreuna cu anunturile de evenimente pentru dezvoltare personala - click pentru abonare

 

@

formular pentru contact

Reproducerea acestui text sau orice adaptare a acestuia sunt sanctionate potrivit art.140 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.